Istoricul Bisericii Aroneanu

Istorie Martie 16, 2014

Cunoscută în actele medievale sub numele de „mănăstirea lui Aron vodă”, „mănăstirea Sfântului Nicolae din Țarină”, „mănăstirea Sfântul Nicolae din Țarina Iașilor”, „mănăstirea Sfântul Nicolae din Țarina târgului Iași” sau „mănăstirea grecească Sfântul Nicolae din Țarină”, ea a fost ridicată „lângă târgul Iași”, la nord-est de acesta, în țarina lui, în anul 1594, de Aron-Vodă (1591-1592 și 1592-1595). 

1.    CTITORIA

 

În partea de răsărit, pe dealul opus Galatei, care face parte din adoua centruă de fortificații naturale a Iașului în fosta „țarină” a vechiului oraș, s-a înălțat, către sfârșitul secolului al XVI-lea, unul din cele mai interesante și remarcabile monumente de arhitectură bisericească din Moldova, cunoscut astăyi sub denumirea „Biserica Aroneanu”, singura construcție care a rămas din complexul mănăstiresc zidit aici. Zidurile de piatră, cu turnuri de colț, ca și cel de la intrare, care înconjurau odinioară incinta mănăstirii lui Aron Vodă, s-a dărâmat cu încetul, o dată cu chiliile și celelalte clădiri anexe.

Înainte de primul război mondial se mai putea observa doar locul unde fusese turnul de intrare in incinta mănăstirii, care servea bineînțeles și de clopotniță, ca și la Mănăstirea Galata. Zidurile care înconjurau mănăstirea dispăruseră, fiind distruse de vreme și oameni încă înainte de 1885, cand o vizitase și cercetase distinsul episcop cărturar Melchisedec. Între altele el a scris că Mănăstirea Aroneanu a „avut nenorocirea de a fi închinată la cea mai miseră chiriarhie din Orient, la  Patriarhia din Antiochia. Înainte de secularizare Patriarhia aceasta dăduse mănăstirea cu egumenia și proprietățile ei unei femei din Constantinopol, care știuse a dobândi această favoare de la diplomația constantinopolitană”[1].

Episcopul Melchisedec ne mai informează că Mănăstirea Aroneanu, atunci când o văzuse și o cercetase el, era „cu totul disgrădită și lăsată în islazu” și că vitele locuitorilor din satul cu același nume se adăposteau sub pereții coșcoviți ai bisericii, care avea acoperișul spart.

„Călugărul îngrijitor neavând unde locui trăia intr-un sat din vecinătate…fără a gândi cât de puțin la soarta mănăstirii încredințată curatoriei lui”[2].

Nu s-a păstrat din păcate nici măcar pisania pusă de ctitorul monăstirii deși deasupra ușii prin care se intră în pronaosul bisericii se mai observa locul unde încastrată. Episcopul Melchisede fusese informat de către un preot din Iași că „în copilăria sa era deasupra ușii o înscripție aurită”[3]. Înainte de 1907, pridvorul deschis al bisericii a fost transformat, în sensul că golurile dintre stâlpi s-au zidit cu material luat din vechile chilii[4].

 

2.    ISTORIC

          Cunoscută în actele medievale sub numele de „mănăstirea lui Aron vodă”, „mănăstirea Sfântului Nicolae din Țarină”, „mănăstirea Sfântul Nicolae din Țarina Iașilor”, „mănăstirea Sfântul Nicolae din Țarina târgului Iași” sau „mănăstirea grecească Sfântul Nicolae din Țarină”, ea a fost ridicată „lângă târgul Iași”, la nord-est de acesta, în țarina lui, în anul 1594, de Aron-Vodă (1591-1592 și 1592-1595). Proasta administrație a acestei mănăstiri de-a lungul vremurilor, dar mai ales rapacitatea călugărilor greci au adus în repetate rânduri complexul mănăstiresc în stare de ruină în ciuda averii si a veniturilor mari de care n-a dus lipă niciodată[5]. În cele din urmă, din vechiul complex mănăstiresc n-a rămas decât biserica Sf. Nicolae care, restaurată (1907) și devenită biserică parohială a satului Aroneanu din comuna cu același nume, e cunoscută azi sub această denumire. Deși pisania ei lipsaește încă din secolul trecut, știm că biserica era terminată, fiind numită „nou zidită”, la 12 decembrie 1594 când ctitorul o înzestrează cu două sate[6].

            Ca și în atâtea alte cazuri, mănăstirea lui Aron-Vodă a fost precedată de alta, construită în aceeași țarină dar în alt loc, „sub dealuri”, de Alexandru Lăpușneanu (1552-1561 și 1564-1568) probabil în cursul celei de a doua domnii, când și-a stabilit  scaunul domnesc la Iași. Menționată pentru prima dată în acte la 20 februarie1581, cand Iancu Sasul (1579-1582) voievod îi face o danie de sate, confirmată, apoi, la 5 aprilie 1584, de Petru Șchiopul Voievod[7] (1582-1591), ea a ajuns repede în ruină, așa încât ultimul domn s-a hotărât s-o refacă, adunând materiale necesare construcției, dar neizbutind să înceapă înălțarea ei. Aron-Vodă, fiu nelegitim al lui Alexandru Lăpușneanu, a făcut biserica de acum, scrie într-un document, din 25 mai 1606, Ieremia Movila voievod „din pietre și lemne gata, ce au fost pregătite pe banii lui Petru Voievod și care a fost dată de măria sa în mâinile călugărilor de la Zograf”, cărora le-o închină prin acest act și Ieremia Movilă împreună cu satele și celelalte proprietăți dăruite de domnii amintiți și de primul ctitor, Alexandru Lăpușneanu[8]. „… Din nebăgare de seamă a unora, cu nepăsarea față de acele strașnice blesteme, această… mănăstire, continuă documentul citatm, și acum, ca și în vremea lui Petru voievod, au ajuns la pustiire”. Radu Mihnea nu va ține seamă de această închinare și, pe baza mărturiei doamnei Stanca, soția lui Aron-Vodă, va restitui mănăstirea călugărilor români, așa cum hotărâse Alexandru Lăpușneanu[9], ctitorul primei mănăstiri, cât și Aron-Vodă ctitorul celei de-a doua. Radu Mihnea în cea de-a doua domnie în 1624 o închină mănăstirii Sozopole[10], pentru ca fiul său, Alexandru Coconul, s-o facă metoh al mănăstirii Sf. Ioan de la Halki a Mării Marmara. În cele din urmă mănăstirea din țarina Iașilor a ajuns sub stăpânirea Ptriarhiei din Constantinopol, iar veniturile sale destinate școlii acesteia[11]. Fiind prost administrată de călugării străini, ea ajunge din nou în stare de ruină în sec. al XVIII-lea,  pentru ca în 1784 să se preconizeze grabnice reparații deoarce mănăstirea „era stricată și aproape de istov cădere”. Este restaurată în 1907 de către comisia monumentelor istorice, este incendiată în 1944, în timpul războiului și restaurată din nou în anii următori.

 

3. CTITOR

 

          Despre Aron-Vodă, ctitorul bisericii cu hramul Sf. Nicolae din Aroneanu, o legendă arată că ar fi fost nepotul Mitropolitului Nicanor (1552-1594), „ctitor la mănăstirea Agapia ce veche din deal”. Mitropolitul se ducea de multe ori la ctitoria sa și cu el mergea și nepotul său Aron care primea uneori câte o corecție meritată. Din cauza aceasta, Aron a fugit la Constantinopol, de unde mai târziu s-a întors ca domn al Moldovei. Aceași legendă ne spune că aproape de schitul Agapia din deal există o stâncă care poartă numele de „piatra lui Aron-Vodă”; pe ea este pusă o inscripție modernă de către stareța Tavitha. Această piatră a folosit ca aghiazmatar soborului mănăstirii Agapia veche. Tradiția spune că în tinerețea sa Aron-Vodă învăța carte la nașul său starețul Siluan și într-o noapte, după ce a ieșit pe ascuns din mănăstire, fiind surprins la întoarcere de nașul său este pedepsit. Rușinat fugi de la mănăstire și nu mai veni pe acolo decât după ce a fost ales domn al țării.

            Ca să obțină domnia Moldovei, Aron-Vodă a promis sultanului sume importante pe care le împrumută de la persoane influente de la Poartă. Fiind în imposibilitate de plată, mulți turci, creditori ai lui năvălesc în Moldova punând bir pe spatele poporului. Poporul s-a răsculat în 1592 dar este înfrânt de Aron-Vodă. Sultanul, îngrijorat de abuzurile lui, l-a mazilt, dar a fost obligat de datornicii lui Aron-Vodă să revină asupra acestei măsuri. Miron Costin referindu-se la domnia lui Aron-Vodă a apreciat ca a fost „cumplită, desfrânată și nedreaptă foarte”. Același cronicar adaugă: „Însă socoti, după atâtea răutăți ce făcuse, să se apuce să facă și vreun lucru bun, ca să nu-i vie cu osândă. și s-au apucat în anii 1593-1594 de au făcut mănăstirea din țarina Iașilor care se cheamă Aron-Vodă prenumele domnului, unde iaste hramul svetii Neculai.”

            Primul document acordat mănăstirii „nou zidită” este păstrată într-o copie în limba greacă din 1593.

           

4. HRISOV DE CTITORIE

 

            Un document grecesc, datat „vă leatul 7101” și care a fost dat la Iași „vă leat 7103” de către domnitorul Aron Voievod, ne prezintă hrisovul de ctitorie pentru mănăstirea Aron Vodă din țarina Iașilor, zisă Ugireni

 

 

            Hrisov de ctitorie al lui Aron-Vodă pentru mănăstirea sa de lângă Iași:

 

            „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, al Sfintei de o ființă și nedespărțitei Treimi. Iata, eu rob al stăpânului mieu, a Domnului șu Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus și închinător călduros al Sfintei Treimi, Aron Voievod, cu mila lui Dumnezeu, domn al țării Moldovei am hotărât, cu însăși a mea hotărâre, a inimii curate și fără vicleșug, și din tot cugetul mieu, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu îndemnul și cu binecuvântarea celor trei ierarhi ai Moldovei: Chir Mitrofan, Mitropolit de Suceava, Chir Nicanor, Episcop de Roman și Chir Mardarie episcop de Rădăuți, și vrând să mă arăt următor și al înaintașilor miei, prea evlavioși și de Hristos iubitori răposați de demult care au clădit și au miluit biserici și sfinte mănăstiri, și cunoscând pe deplin că acela care clădește și îngrijește bisericile, își îngrijește de chiar sufletul lui, am dat și am afierosit Sfintei Mănăstiri din nou clădite de noi, anume Ugireni, în care este biserica Sfântului Ierarh și făcător de minuni al lui Hristos Sfântul Nicolae, două moșii, ale căror nume sunt acestea: Rânzești și Averești, și moșia Rânzesști o închin cu toate heleșteiele ei la Sfânta mănăstire aceasta, iar moșia Averești cu locul însuși deoarece moșiile acestea de amândouă părțile erau supus Curții noastre, în locul cărora am suspus acesteia altă moșie anume La Slăoani și pentru rugăciunile și binecuvântările Sfintei Mănăstirii noastre de curând zidite, căreia i se zice Ugireni, căreia i-am dat moșiile mai sus însemnate: Rânzești și Averești, pentru sănătatea noastră și a soției noastre și celor de Dumnezeu dăruiți copii ai noștri și pentru lăsarea și irtarea greșelilor și scăpătărilor părinților, bunilor și străbunilor noștri; care vor rămânea stăpâniri adevărate și știute ale acestei sfintei mănăstiri de curând clădite, a Sfântului Nicolae ce i se zice Ugireni, în vecii vecilor, până cât va rămânea și se va păstra. și am închinat cele spuse mai sus două moșii Rânzești și Averești și anume Rânzeștii cu toate heleșteile lui și Avereștii cu locul lui, către aceasta a noastră sfântă mănăstire, cu părerea de obște și hotărârea noastră, a celui mai sus scris Aron Voievod și domn al Țerii Moldovei, a iubitului mieu fiu Bogdan Voievod, a panului Gheorghe, Vornic al Țerii de Jos, a Panului Crâstea, Vornic al Țerii de Sus, a Panului Ioan, Comisul nostru, și A Panului Tănasie Polstelnicul nostru; într-un cuvânt cu părerea și hotărârea tuturor boierilor Țerii noastre a Moldovei celor mari și celor mici.

Deci oricare, sau dintre copii noștri, sau dintre rude, sau altul din neamul nostru ales și așezat, după moartea, și domnia noastră, ca domn al Țerii noastre a Moldovei, ar încerca să smulgă și să răpească, supt orice cuvânt, aceste mai sus zise moșii de la mănăstirea noastră de curând zidită a Sfântului Ierarh și făcător de minuni al lui Hristos, care se zice Ugireni, și nu numai când va căuta să le smulgă de acolo, ci și atunci când nu va voi să-i întindă mâna de ajutor la toată nevoia ei, să fie dator cu desvinovățire în fața înfricoșatului județ și să aibă într-u toate asuprăi blăstămul Sfântului Nicolae, al făcătorului de minuni ierarh al lui Hristos. Pentru care și pentru aceasta am dat foaia aceasta dreapta noastră, întărită cu pecetea știută, așezată pe dânsa.

5. CONTEXT ISTORIC

 

            Un document al divanurilor domnești la începutul sec. al XVII-lea prezintă situația succesiunii domniilor:

  • În Moldova, predecesorul lui Aron-Vodă a fost Petru Șchiopul(1582-1591). În 1591 scaunul Moldovei a fost ocupat de către Aron-Vodă fiul lui Lăpușneanu Vodă. Între cele două domnii ale lui Aron-Vodă, la conducerea Moldovei s-au succedat domnitorii Alexandru cel Rău și Petru Cazacul, ambii în 1592. A doua domnie a lui Aron-Vodă fiind în 1592-1595. Succesorul lui Aron-Vodă a fost Domnitorul Ștefan Răzvan 1595 urmat de Irimia Movilă în 1595-1606.
  • În Muntenia, în aceeași perioadă întâlnim la conducere pe Iliaș Vodă și Radu Vodă în 1591, pe Ștefan Surdu în 1592, pe Alexandru cel rău între 1592-1593. Din 1593 până în 1601, conducerea Munteniei a fost asigurată de către Voievodul Mihai Vitezul, contemporan a lui Aron-Vodă. Desele schimbări de domnie erau rezultatul intereselor politice dintre „Sublima Poartă” și „Apusul Catolic”

Ultimile știri date de Grigore Ureche referitoare la a doua domnie a lui Aron-Vodă sunt

referitoare la  1594 – 1595, când acesta încheie alianța cu Mihai Viteazul contra turcilor. În acești ani Aron, prin lupte contra turcilor, iși răscumpără tiranica domnie, iar prin zidiri de locașuri dumnezeiești, sufletul cel copeșit de păcate. În 1594, ridică în partea estică a orașului Iași, pe dealul opus Galatei, biserica ce se cheama azi Aroneanu, după satul cu același nume.                      Un act grecesc de danie făcută mănăstirii din 1594 arată mănăsirea Ugireni, unde este biserica Sf. Nicolae „Cea din nou zidită de noi”. Aceasta dovedește că biserica nu era ctitorie pe temelii noi, arătând acolo existența unui mai vechi locaș dumnezeiesc.

           

 

6. SOARTA CTITORULUI

 

 

          Grigore Ureche afirmă că Aron-Vodă voind „să curățească” și să dovedească lumii că cele săvârșite de el în țară i-au fost impuse de turci, s-a aliat împotriva acestora cu Mihai Viteazul și cu Sigismund Bathory cu care se împrietenise în Ardeal. Aron-Vodă a avut oarecare succese în lupta împotriva turcilor. Izbucnind însă neînțelegeri între el si Bathory a fost detronat de hatmanul Ștefan Răzvan în 1595 care îl prinde și îl pune în lanțuri pe Aron-Vodă pe care îl trimite în Transilvania. Împreună cu întreaga familie și cu averile sale este închis în castelul de la Vințul de Jos unde după 2 ani este otrăvit.

            Aron-Vodă a fost înmormântat la Alba-Iulia în biserica zidită de Mihai Viteazul. În memoriul viteazului domn român s-a menționat că oamenii lui Basta au intrat în Alba-Iulia „și în biserica mea, pe care o clădisem mai înainte și au dezgropat oasele lui Aron-Vodă, care de atâta timp era înmormântat și le-au azvârlit afară; așa neomenie n-au făcut nici păgâni”[12].

            Nu sunt informații că s-ar fi adus rămășițele pământești ale lui Aron-Vodă de la Alba-Iulia și înhumate în biserica mănăstirii sale după cum se obișnuia.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

7. BIBLIOGRAFIE

1.     Istoricul Bisericii Aroneanu

 

2.     Episcopul Melchisedec, Notițe istorice și arheologice adunate de pe la 48

 

3.     monastiri și biserici antice din Moldova, București, 1885, pp 286-287

 

4.     N.Iorga, Descrieri de călătorie. Mănăstirea Aron-Vodă(lângă Iași), în „Floarea Darurilor”, II 1907

 

 

5.     N. Grigoraș, Biserica Aroneanu, MMS, 1967, nr 7-8, iulie-august

 

6.     Marin Popescu-Spineni, Procesul mănăstirilor închinate, București, 1936

 

 

7.     N. Iorga, O istorie a lui Mihai Viteazul de el însuși, seria III, 1925

 

 

8.      Biserica Aroneanu, în „Pelerinaj în Iași”, editura Trinitas, Iași 2001

 

 

 


[1] Episcopul Melchisedec, Notițe istorice și arheologice adunate de pe la 48 monastiri și biserici antice din Moldova, București, 1885, pp 286-287

[2] Ibidem, p.287.

[3] Idem.

[4] N.Iorga, Descrieri de călătorie. Mănăstirea Aron-Vodă(lângă Iași), în „Floarea Darurilor”, II 1907, p.217.

[5] N. Grigoraș, Biserica Aroneanu, MMS, 1967, nr 7-8, iulie-august, p.532

[6] D.I.R.A, XVI, vol.1 nr. 144; Hurmuzaki, Documente, Vol XIV, pp 98-100

[7] D.I.R.A, XVI, vol.3, nr 199 si nr.297

[8] Ibidem, sec XVII, vol 2, nr. 48

[9] Ibidem, vol 4, nr318

[10] Ibidem, vol5, nr. 400

[11] Marin Popescu-Spineni, Procesul mănăstirilor închinate, București, 1936, p 135.

[12] N. Iorga, O istorie a lui Mihai Viteazul de el însuși, seria III, 1925, p.347